Biserica noastra

De la sfintirea ei din anul 1848, biserica a suferit mai multe interventii :
- a fost reacoperita cu tabla in 1888 si s-au efectuat restaurari la acoperis in anii 1958, 1963, 1972 ;
- cutremurul din 1934 a fisurat turlele care au fost refacute in anii 1937 si 1958, iar cutremurul din martie 1977 le-a deteriorat grav fiind consolidate in toamna aceluiasi an ;
- in 1924 s-au confectionat ferestrele si zabrelele de la turnuri, reanoite in 1972 ;
- grav afectata de incendiul din 10 iunie 1976, mai ales in zona altarului si a naosului, biserica a fost repictata respectandu-se maniera picturii originale de catre pictorii Aurelian Bucataru si Ecaterina Ardeleanu intre anii 1976 si 1978 .
- executata integral in tehnica uleiului pictura murala a bisericii selecteaza temele iconografiei traditionale de origine bizantina, realizandu-se o sinteza unitara, fluenta si bogata in semnificatii.
Sunt de remarcat cateva dintre scenele picturale :
- pe bolta naosului - prima fila a "Cartii Bisericii" pe care o ilustreaza pictura- imbina tipul iconografic Iisus Pantocrator cu tipul Iisus Judecator
- usor deplasat spre est, la baza medalionului cu Iisus este reprezentat tronul hetimasiei flancat de Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul. Aparitia compozitiei iconografice"Judecata de apoi" sintetizeaza cele doua ipostaze fundamentale ale Mantuitorului : Creator al vietii si universului si cea de Judeacator la judecata din urma.
- calota absidei altarului este locul rezervat Maicii Domnului-Platitera - Fecioara pe tron, incoronata ca imparateasa poarta pe Iisus copil in pozitie orant.
De mentionat este faptul ca toate culorile subliniaza sobrietatea ansamblului pictural. Predominant apar rosu spre violet, albastru Prussia, mai intens sau mai diluat sustinute de verde smarald, ocru si brun.
Ferestrele sunt impodobite cu vitralii ale caror scene iconografice reproduc pictura exprimata in biserica de la popasul al noualea de pe Drumul Crucii de la Ierusalim, fiind executate in atelierele Patriarhiei Romane.
Tampla originala a bisericii din 1846-1847 fusese executata dupa modelul unui iconostas de la Muntele Athos. Flacarile provocate de incendiul din 10 iunie 1976 au mistuit-o fara mila. De aceea, astazi pe catapeteasma bisericii Sfantul Nicolae care este o adevarata capodopera, intregul ansamblu pictural si sculptural ii da o stralucire pe care n-a avut-o niciodata.